Este o mâncare cu origini tunisiene (acest popor african iubeşte ouăle în mâncare), dar a devenit extrem de populară şi în Israel, mai ales în Ierusalim, unde e vedeta tuturor restaurantelor, şi se consumă atât la micul dejun, cât şi la prânz.
Vă prezentăm, aşadar, astăzi o reţetă cu iz oriental care poate aduce un plus de savoare dimineţilor de vară. Încălziţi uleiul într-o tigaie aşezată pe foc mediu, apoi adăugaţi harissa, pasta de tomate, ardeii, chimionul, usturoiul şi o linguriţă rasă de sare. Amestecaţi din când în când în tigaie. După opt minute, ardeii fiind moi, e momentul să adăugaţi roşiile. În momentul primului clocot reduceţi flacăra, astfel încât mâncarea să fiarbă încet. După 10 minute, ar trebui ca în tigaie amestecul să se fi îngroşat destul de mult. Gustaţi din sos şi mai adăugaţi sare după gust.
CONTINUAREA AICI.
Stefania Stanescu
Redactor
Stefania Stanescu aduce o perspectivă proaspătă în jurnalismul de entertainment, cu peste 8 ani de experiență în explorarea tendințelor sociale și a vieții personale din spațiul public. Scrie cu pasiune pentru cititoarele noastre despre relații, parenting și echilibrul dintre carieră și viața de familie, abordând subiecte relevante pentru femeile moderne.

